„Pentru el, fiecare pas e un chin”** Coșmarul din spatele ‘fardului’ afișat de Il Luce! Familia încearcă să-l convingă să renunțe: detaliile care l-au speriat pe Ahmetov

  • Publicat:
  • Actualizat:

66 de ani, două săptămâni în spital, o operație și o perioadă de recuperare care se va prelungi peste măsură. Sunt ingredientele care au determinat familia să înceapă să facă presiuni la adresa lui Lucescu pentru retragere

„Tatăl meu este altul acum. Acest episod l-a schimbat destul de mult”, e declarația lui Răzvan Lucescu imediat după ce l-a vizitat pe Il Luce, după operația pe care acesta a suferit-o.

La externare, după două săptămâni de spital, am văzut un Mircea Lucescu poate doar puțin mai șovăitor ca în alte dăți. Era singura diferență vizibilă față de omul pe care îl știam. Însă era doar o fațadă, pe care el, familia și apropiații au încercat să o arate. De fapt, a fost o luptă titanică dusă departe de ochii publicului pentru ca Lucescu senior să se refacă perfect. Lucru care încă nu s-a întâmplat în totalitate.

Trebuie să reînvețe să respire!

Mircea Lucescu a mers acum zece zile cam 50 de metri, de la ieșirea spitalului până la microfoanele reporterilor care îl așteptau. Povestește unul dintre apropiați: „A vrut neapărat să facă asta. Voia să vadă toată lumea că e bine, că a trecut peste accident foarte ușor. De fapt, pentru el fiecare pas a fost un chin”. Puțini știu că „demonstrația de forță” a lui Il Luce a fost pregătită timp de două zile, cu exerciții de mers în serii de câte 10 minute. „De fapt, încă nu poate să meargă asistat. Și nici nu e recomandabil”, explică un apropiat al familiei. Mai mult, după operația la cutia toracică, Lucescu e obligat zilnic să facă și exerciții de respirație.

I s-a recomandat să nu plece în Spania
În plus, Il Luce nu a primit încă permisiunea de a se alătura lotului lui Șahtior în Spania. „I s-a explicat că nu e cazul să forțeze nota. Nici măcar nu are voie să stea în aer rece… Plus că are nevoie de multă liniște până se va recupera total, altfel există iar riscul să apară complicații”, explică unul din doctorii de la „Universitar”. În acest context, imediat după ce și-a revenit din operație, soția, Nelly, și chiar și fiul, Răzvan, au început presiunile.

Ahmetov s-a speriat că îl pierde

„Am auzit discuții de genul ăsta. Fiecare îi spunea că ar fi cazul să termine, că are o vârstă, că trebuie să se refacă, să stea liniștit…El nici nu voia să audă inițial, dar pe urmă parcă se mai înmuiase”, povestește același apropiat al familiei, care a continuat: „Și Răzvan i-a spus… dar soția, Nelly, se chinuie cel mai mult să-l convingă”. Tocmai de aceea patronul Rinat Ahmetov a făcut vizite repetate la București, pentru a se asigura că dorința lui Lucescu senior este să revină la Șahtior. Momentan, „bătălia” e nedecisă, dar e posibil ca familia să o câștige.

45 de zile preconizează doctorii că va dura recuperarea totală a lui Mircea Lucescu în urma accidentului suferit pe 6 ianuarie


Articol publicat de Alexandru BRĂ‚DESCU

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Meteorologii Accuweather anunță o lună iunie cum nu prea a mai fost în România. Prognoză completă iunie 2024
Meteorologii Accuweather anunță o lună iunie cum nu prea a mai fost în România. Prognoză completă iunie 2024
Transformarea radicală a lui Iker Casillas! Cum a apărut de ziua lui: ”Niciodată nu am fost mai bine”
Transformarea radicală a lui Iker Casillas! Cum a apărut de ziua lui: ”Niciodată nu am fost mai bine”
Mama tinerei moarte în accidentul de la Codăești a cedat! Aștepta să își vadă fiica în rochie de mireasă, dar Ionela s-a întors acasă în sicriu
Mama tinerei moarte în accidentul de la Codăești a cedat! Aștepta să își vadă fiica în rochie de mireasă, dar…
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
Bătaie în Parlament. Dan Vîlceanu, acuzat că l-a lovit cu genunchiul în nas pe Florin Roman. VIDEO
Bătaie în Parlament. Dan Vîlceanu, acuzat că l-a lovit cu genunchiul în nas pe Florin Roman. VIDEO
O structură GIGANTICĂ ascunsă în adâncurile spațiului!
O structură GIGANTICĂ ascunsă în adâncurile spațiului!
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
Interzis în toată România. Legea este în vigoare din 2008
Interzis în toată România. Legea este în vigoare din 2008
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată?
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată?
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×